Me gusta

Am gasit in ZF

Petitie: “Ridicarea abuziva a masinilor parcate in Bucuresti”

“Am descoperit ce e la periferia real-estate-ului din Bucuresti. In sectorul 1 este Aleea Matelotilor nr. 31-43, locul unde se depoziteaza masinile ridicate abuziv din Bucuresti. Ieri mi-au ridicat masina din centru, unde in cursul saptamanii nu poti sa gasesti un loc decent de parcare.
Dupa ridicare am mers la centrul asta pentru recuperarea masinii. E locul cu mecanismul diabolic cel mai bine pus la punct.
Ajungi acolo. Program NON-STOP. Paza la poarta. Intra numai proprietarul masinii. Verifica permisul, actul de identitate, talonul. Primesc proces verbal cu privire la amenda. Conversatie agresiva, raspunsuri politicoase.
Am vazut eu un Aston Martin parcat undeva pe trecerea de pietoni. Nu ma intereseaza daca fac sau nu discriminare. Alaltaieri au avut la centru un Porsche. Nu fac discriminare.
Gasesc masina. Imprejmuita cu sfoara ordinara. Nu este sfoara, este sigiliu. Mi se pune sub nas un proces verbal cum ca masina nu are daune. Refuz sa il semnez. Este intuneric si nu pot sa imi acord consimtamantul ca ar fi ok. Refuza sa imi dea masina. Ma uit atent. Nu completez nimic la mentiuni. Semnez. Iau masina, plec.
Cum va permiteti ca pentru suma de 868 RON sa va atingeti de bunul meu personal, sa il transportati intr-o zona obscura care nu imi ofera nici o certitudine ca nu a fost deteriorat?!!!”

Par furioasa? Nu am de ce sa justific lucururi dar imi si place sa imi rasfat un pic imaginea de om rational. Sunt de parere ca:

1. Sofatul din ratiuni de deplasare in diverse scopuri care nu prespun leisure este o activitate fundamental gresita. Nu ar trebui sa incite pe nimeni avand in vedere ca se pierde foarte mult (atentie la locuri si oameni, intamplari).
2. In Bucuresti sistemul de transport in comun este descurajator.
3. Tine de inteligenta sa alegi deplasarea pe bicicleta. Tine de hazard sa ramai teafar, facand asta zilnic prin Bucuresti.
4. Mi-as dori sa contest ridicarea masinii mele dar am gresit. Am parcat gresit. In general, as vrea ca oamenii sa conteste lucrurile gresite care li se intampla, abuzurile de orice fel asupra chestiilor de care dispun si pentru care platesc.
5. Puteti sa imi vedeti petitia online. O sa faceti abstractie de greseli pentru ca e scrisa sub impulsul momentului. Votati si mai vedem

Isi dau seama ca esti din Bucuresti daca:

Mergeai la revelioanele Pro TV in Piata Universitatii
Ai auzit de Strada Cosmonautilor care are alta denumire de peste 20 de ani…
Stii de terasa La Fitze
Te-ai uitat cel putin o data la cladirea ASE-ului sa localizezi bila. Daca nu, trebuie sa stii gluma
Cu toate ca te-ai opus, ai nimerit si tu un boschetar care ti-a stropit parbrizul masinii cu sticla gaurita…
Esti mandru ca nu ai intrat niciodata in Casa Poporului
Traiesti intr-un oras cu un numar impresionant de strazi cu nume de aviatori
Te jenezi ca exista aeroportul Baneasa
Ai folosit cuvantul “bairam” in loc de “petrecere” sau te duceai… “in discoteca” si “nu te risti”
Ai intalnit persoane care folosesc sau pronunta gresit cuvinte gen: examen, inauntru, frecvent, chiuveta, a opta, duminica, a placea, dar si locutiunea “ca si” urmata de orice cuvant
Cand n-ai planuri interesante in weekend te duci la mall
Stii ca “alain-delon-ul” e un fel de cuvant care se folosea in locul pardesiului
Nu te risti sa iei in masina oameni care fac autostop-ul
La capitolul bauturi, ai consumat socata. In loc de tuica nu zici nici un alt cuvant ciudat
Invariabil, daca e sa te plangi de ceva, te plangi de trafic
In mai ai Noaptea Alba a Muzeelor, in septembrie Festivalul Berii
Nu iei maruntisul cand primesti rest

Cea mai veche sticla de sampanie din lume

Am preluat chestia asta dintr-un ziar. Cea mai veche sticla de sampanie descoperita pana acum e din 1893 si se afla pe fundul unui vas scufundat in preajma insulelor Aland. Cel putin cu asta se lauda presa dar si producatorul acestei bauturi. The vintage bubble thing is Veuve Clicquot. Se spune despre Veuve Clicquot ca ar fi cea mai buna sampanie din lune. E o afacere cu istorie de peste 200 de ani iar brandul luxos cu eticheta galbena este asociat cu schiul in Aspen si jocul de polo in New York.

Eram asta iarna in WEIN & CO, un shop/bar de vinuri din Austria cu intentia sa cumpar un set de sampanie rosé, editie speciala cu cadou de la Veuve Clicquot. M-am limitat la a bea altceva recomandat de ei in barul de vinuri din interiorul magazinului si nu am mai achizitionat nimic. Imi place foarte mult conceptul de magazin combinat cu bar, terasa, cafenea. Pana acum cea mai reusita chestie de gen din Bucuresti este la Carturesti in Arthur Verona.

Revenind, nu imi amintesc sa fi incercat vreodata Veuve Clicquot

Admiratorul meu Dan Iordachescu

Incerc sa imi pun in ordine cateva idei despre intalnirea de aseara. Eram la stomatolog si in timp ce vorbeam la telefon studiam un domn in varsta foarte manierat si deopotriva elegant, care dupa toate aparentele se afla acolo in acelasi scop ca si mine. Ceea ce mi-a atras atentia era faptul ca scria pe spatele unor folografii un lung sir de cuvinte. Dupa ce am terminat convorbirea a continuat sa scrie o vreme dupa care s-a intors spre mine in cel mai nederanjant mod posibil si mi-a spus: “Domnisoara, daca imi permiteti, sunteti cea mai frumoasa prezenta pe care am intalnit-o in ultimul timp”. Nici nu aveam cum sa reactionez ostil pentru ca domnul a continuat discutia justificand remarca sa prin faptul ca este artist si iubitor de frumos. Nu aveam nici cea mai vaga idee cine este.

Am discutat despre arta pornind de la teatru. Practic a fost atras de folosirea cuvantului “tête-à-tête” in convorbirea mea telefonica. Mi-a povestit ce insemna pentru el “tête-à-tête” in Paris unde o conversatie, o cafea buna si o muzica difuza crea totul. Fascinant sa ii ascult experienta de viata… Apoi, fara incrancenare, a facut o remarca despre conditia artistului roman in vremurile actuale. A tinut sa se declare dezamagit in privinta stigmatizarii artistilor care au studiat pe vremea comunismului. A trebuit sa ii explic ca oamenii inteligenti nu fac aceasta distinctie si am trecut sa discutam pe alt teren unde eu personal ma simt mai in tema. Mi-a recomandat spectacole la Teatrul de Comedie unde pot sa ii vad pe prietenii lui George Mihaita si Horatiu Malaele.

Discutia a fost intrerupta de tipa care il chema in cabinet. Ne-am strans mainile. Mi-a oferit cartea lui de vizita. Atunci am descoperit doua lucruri. Este un faimos cantaret de opera si binenteles ca astazi m-am documentat si ii ascult muzica dupa ce aseara bunica mea imi povestise despre viata lui. Al doilea lucru, pe fotografii a scris dedicatii pentru asistenta medicala si pentru doctorita lui.

O sa postez o arie interpretata de el si fiica lui in timp ce meditez la asemanarea dintre parinti si copii si ma refer la fragila asemanarea spirituala.

Pink Accidentally at Aerosmith

Dupa concertul lui Bob Dylan

A fost un concurs de imprejurari mai speciale cu ocazia concertului lui Bob in Bucuresti. Am asteptat chestia asta de ceva vreme si nu numai ca nu eram dispusa sa ratez dar vroiam sa ma asigur ca vad, simt si inteleg tot…
Day three- duminica am mers cu o prietena, care urma sa ma insoteasca, la Zone Arena, sa vedem cum au amenajat si ce tip de bilete sa luam. Pozele sunt facute in pofida interdictiei unui paznic, evident experimentat in orice fel de interdictie la care te-ai putea gandi intr-un spatiu public. Ne-am plimbat putin si ne-am decis ce si cum.

Day-two- din lipsa de timp si organizare nu aveam bilete la Bob. Am fost la locatia concertului seara, unde evident casa de bilete nu era deschisa dar am ramas un pic, de data asta singura, sa ma uit la scena, la cat au progresat lucrarile.

Day one- inca nu aveam bilete dar cealalta buna prietena a mea, care initial nu fusese foarte “into the concert ideea”, a gasit pentru noi o modalitate de a face rost de bilete mai speciale. Ce pot spune, pana marti seara, cu o vreo mai putin de 24 de ore inainte de concert situatia arata destul de incert. Ei bine, urma sa primim si bilete dar si pelerine si inainte de a iesi la cina am trecut prin fata Zona Arena in timp ce ploua. Foarte misto luminat deja pentru ca se faceau repetitiile tehnice…M-au cuprins toate emotiile posibile dar nu neaparat pentru ca urma sa il vad pe tipul asta once sweetly disturbed, good with words and funny with the instruments. Cred ca era ceva tipic uman, sentimentul de a nu fi exclus de la o chestie importanta si satisfactia de a face lucrurile sa se intample.

Concert day-Prietena mea care si-a dorit sa vina nu a putut sa participe pana la urma. Foarte draguta vremea in dupamiaza de 2 iunie, dupa cateva zile ploioase aparent compromitatoare. Am stat chiar in fata scenei. Cat despre performance, nu dezvalui nimic din impresia mea, too personal. Multe chestii nu mi-au placut pornind de la incropirea unui loc de spectacol si terminand cu piesele prost alese pentru turneu. Insa nu a fost un show slab, pe mine doar m-a facut sa imi pun o seama de intrebi.
O sa spun si ca Bob and the band au fost niste instrumentisti exceptionali. E foarte interesant sa le privesti organizarea, modul in care isi exprima devotamentul pentru o chestie pe care o fac foarte serios. Am admirat chitarile frumos asezate intr-un rastel special in stanga scenei. Iarasi, cineva ne-a aratat ca Bob adusese cu el in concert statuia lui Oscar. Intr-una din pozele mele aproape ca se poate observa; e pe boxa. La un moment dat am schimbat apropierea de scena pentru aerul relaxat dinspre iesire de unde am ascultat “Like a rolling stone” si ne-am amuzat putin.
Mai putine cuvinte, mai multe poze

DAY THREE

DAY TWO

DAY ONE

CONCERT DAY

Muzeul de arta moderna Centre Pompidou Paris, Centre Pompidou Metz, Brancusi, Capodoperele secolului XX

Pentru inaugurarea muzeului Centre Pompidou din Metz, revista Le Figaro ii invita pe cititorii sai sa voteze: “Quelle est pour vous la plus grande œuvre d’art plastique du XXe siècle?”

Intre cele 9 opere din sfera artei plastice, a literaturii, a arhitecturii se afla Coloana Infinitului de Brancusi. Locul 10 din acest sondaj este destinat propunerii citititorilor la capitolul capodopera. Rezultatul va fi comunicat de organizatori in ziua inaugurarii.

Atelier Brancusi din Paris este revelatia oricarui roman care ajunge la Centre George Pompidou. Dupa moartea lui Constantin Brancusi, studio-ul sau din Paris a fost mutat si practic recreat in Piazza Beaubourg, langa muzeul mare. Impresia mea de acolo se bazeaza pe atentia pe care o acorda francezii sculptorului, pe modul foarte natural in care l-au adoptat ca pe un artist francez. Nu este vorba numai despre atentia la detalii in reproducerea studio-ului dar ajuns acolo te poate surprinde interesul, nemaintalnit de mine pentru alti artisti, cu care studentii francezi vin sa ii inteleaga arta si sa discute despre ea. Cu o zi inainte de Centre Pompidou, la Musee d’Orsay, trasesesm cu urechea la o prezentare facuta de o ghida operei Muza Adormita, unor copii de gimnaziu. Nu pare impresionant dar in realitate era pentru ca majoritatea muritorilor de rand, ca si mine dealtfel, foloseau audioguide in muzee si numai pentru grupuri organizate si pentru opere importante se mai practica oferirea de informatii in mod clasic, cu ghid.

Devine de invidiat sansa pe care o are astazi un artist francez la Paris care indiferent de gusturi, optiuni, poate sa experimenteze foarte mult: exercitiu de a extrage esenta, tribut adus artei, originalitate, inocenta neconventionala si probabil multe alte lucruri.

Dada Restaurant

Am observat ca daca mi se cere recomandarea unui local de obicei aleg sa ofer doua, trei detalii despre un loc in care am fost si mi-a placut prin prisma atmosferei de acolo si a timpului de calitate petrecut. Mai putin conteaza meniul, un pic mai mult conteaza serviciile, practic pentru mine un restaurant, de exemplu, isi declina calitatea prin intermediul multor chestii care nu sunt neaparat specifice bucatariei. Pe de alta parte, am o prietena care nu ar recomanda nici un restaurant pentru ca nici ea, ca si mine dealtfel, nu a avut pana acum o experienta culinara extazianta in oras.
Revenim. Cum nu experimentez suficient de des, sau locurile de genul asta nu reusesc sa ma dezamanageasca irecuperabil, ultima oara am recomandat unor persoane care nu sunt din Romania restaurantul Dada. Au si mers acolo pentru cina. M-au sunat si sub pretextul ca sunt total nemultumiti, asa sub forma de gluma, mi-au facut unul din cele mai dragute complimente, cum ca daca renunt la cariera actuala as putea scrie cronici despre restaurante. Mi-au spus ca fiind si ultima lor seara in Bucuresti au gustat totul pe deplin si cat e de minunat.

La Dada am fost prima oara acum un an, fix in aceeasi perioada, chiar de ziua mea de nastere. Restaurantul e situat pe Strada Matei Voievod, zona Iancului. Nu e inaccesibil dar nici cel mai ok loc in care cineva si-ar putea dori sa mearga in mod special.

Pentru a pune cate ceva pe blog, saptamana trecuta, am fost de doua ori la masa aici; o data pranz, o data cina.

Atmosfera, concept, decoratiuni interioare: Atmosfera buna dupa cum spuneam, o muzica potrivita locului. Una dintre dati au pus melodii romanesti de genul muzica usoara ceea ce mi s-a parut inedit si deopotriva dragut. Aproape uitasem ca vara trecuta am ascultat Voltaj (acest engine de manele pe muzica rock) de la radio, in timp ce eram la terasa.
Restaurantul e aranjat “dupa gustul omului”. Se vede ca cineva priceput nu si-a batut capul excesiv de tare dar le-a iesit un design mozaic atat la propriu cat si la figurat, la modul ca totul este suficient de amestecat incat sa fie autentic si sa transmita ceva.

Menu, cuisine: Tiger shrimps cu legume chinezesti si sos chilly e un fel de mancare neasteptat si incredibil de bun. Felicitari pentru demitizarea conceptului conform caruia incercarile de a face mancare asiatica sunt fie hilare fie pur si simplu esuate. Pastele sunt destul de bune dar chestiile pe baza de carne de vita sunt mult mai pe gustul meu.

Bauturi, deserturi: Au ei ceva cu menta. Limonada decorata cu frunze de menta, desert garnisit cu menta. Merengue, prajitura lor cu bezea si fructe este intradevar ceva special. Atentia la detalii merge pana la decorarea cu frunza fructului pasiunii.